Un tip de cancer imprevizibil, cancerul limfatic

Corpul uman are un sistem de functionare foarte bine pus la punct. De exemplu, sangele circula fara probleme prin vasemai mari denumite artere si vene, celulele albe insa circula prin sistemul limfatic. El duce tot ce inseamna lichid si nutrienti in organism si de aceea are un rol foarte important in functionarea organismului nostru. Cand apar probleme de functionare a sistemului limfatic se poate instala un cancer limfatic. Cancerul limfatic poate fi sub forma unui limfom non-Hodgkin sau Hodgkin, ce mai raspandita forma fiind prima.

Dezvoltarea cancerului aparut la sistemul limfatic este rapida, celulele albe incep sa se inmulteasca necontrolat, apar tumori in sistemul limfatic. Partea proasta este ca tumorile apar unde nu te astepti, asta pentru ca sistemul limfatic traverseaza tot corpul nostru. Organele „preferate” de cancerul limfatic sunt ganglionii, ficatul si splina, insa un cancer limfatic se poate manifesta si in zone mai putin comune si mai greu de depistat. Bolile sistemului imunitar si infectiile aparute de-a lungul vietii, expunerea la substante toxice, toate acestea pot favoriza instalarea cancerului limfatic.
Dintre cele mai comune simptome ale limfoamelor non-Hodgkin putem aminti marirea ganglionilor de la gat, de la axile, din zonele inghinale, febra foarte mare si de durata, transpiratii foarte mari noaptea. Pacientii care au cancerul limfatic declansat in corp obosesc rapid, slabesc fara un motiv anume, au mancarimi peste tot, care nu trec cu nimic. Speranta de viata la cel agresiv este de pana la doi ani, iar la cel cu evolutie lenta, indolent, e de pana la 10 ani si se poate trata pe termen lung.

Diagnosticarea corecta este esentiala in cazul acestui tip de cancer, este obligatoriu un computer tomograf si un RMN, dar si o biopsie. Odata stabilit tipul de cancer limfatic si gravitatea acestuia tratamentul potrivit poate fi stabilit de hematologi, oncologi si radiologi impreuna, pacientul fiind supus dupa prescrierea tratamentului la chimioterapie, radioterapie, iar in cazuri grave la transplant de maduva rosie.

O boala ciudata, cu manifestari atipice: sindromul Tourette

In literatura medicala de specialitate au aparut de-a lungul timpului o multime de tipuri de sindrom asociate unor afectiuni si manifestari cu diverse. Poate cel mai ciudat si mai comun sindrom descris de literatura de specialitate este sindromul Tourette. Prima data cand lumea medicala a aflat despre el era 1825, a fost intalnit la marchiza de Dampierre. Manifestarile nu erau asa de puternice, dar se putea observa o vorbire necontrolata si ticuri motorii cu o severitate destul de mare.

Mai grav este ca sindromul descris mai tarziu de Gilles de Tourette, care i-a dat si numele, aparea in copilarie si se pastra si in viata de adult. De abia prin 1980 medicii au conchis ca e vorba de afectiune genetica si biologica si ca implica niste comportamente tipice, intalnite la toate cazurile studiate. Recunoasterea sindromului Tourette este destul de simpla acum, avem ticuri de tot felul, gesturi si chiar sunete care sunt repetate la nesfarsit. De la clipit la datul ochilor peste cap, ridicarea din umeri, spasme, scosul limbii frecvent, fara motiv, la silabisire, toate fac parte din arsenalul de manifestari intalnite la sindromul Tourette. Ticurile se manifesta pana la 21 de ani, incepand cu doi ani, sunt moderate, la sapte ani deja e un punct maxim al manifestarilor. Inainte de aparitia ticurilor pacientul care are sindromul are un fel de neliniste psihomotorie care dispare dupa ce ticul se manifesta. Pubertatea inseamna si cresterea severitatii fiecarui tic, ticurile de la nivelul capului, din zona gatului sunt cele mai frecvente chiar si in viata de adult. Concentrarea asupra unui lucru duce imediat la scaderea ticurilor, insa ticurile cresc in intensitate dupa ce apare o perioada stresanta urmata de una de relaxare.

Motivele pentru care apare in prima faza sindromul tin de un dezechilibru in transportul corectal dopaminei catre creier, de genetica, apar niste gene cu probleme. Tratamentul este relativ simplu, se axeaza pe substante care pot sa scada dopamina din creier, poate interveni si psihologul pentru a ajuta copilul sau adultul sa scape de stres, care accentueaza manifestarile si sa se controleze mai bine in perioadele de varf ale manifestarilor.