Actoria si maretia

actoria-si-maretiaViata de actor este una extrem de plina, atunci cand esti actor, ori macar student la actorie, te simti plin de tine, te simti implinit chiar daca nu ai ajuns macar sa joci un rol important, esti cineva pentru simplul fapt ca te numesti actor.

Eh bine, am intalnit multi actori si buni si mari, si rai si mici si sincer mi-am dat seama ca exact cei mici si fara experienta au mai multa daruire de sine atat in lumea lor cat si in lumea artei. Atat de plini sunt de ei incat nu le atingi nasul nici macar cu o prajina.

Cei buni si mari, fie sunt obositi de succes, fie sunt mult prea plictisiti de maretie. Totusi au ceva mai modest in ei, mai aparte. Am avut ocazia sa fiu si eu studenta printre studenti la actorie. M-am retras la timp. Nu stiu daca din cauza ca nu am avut suficienta dorinta sa merg mai departe sau destula putere, ori daca pur si simplu m-a scarbit prea mult mediul cu pricina.

Consider ca actoria este cea mai mare mancatorie la propriu. Oamenii se darama intre ei numai ca sa aiba sansa sa aiba putin succes sau sa aiba un anume rol. Am auzit ca in Bucuresti cand se anunta casting pentru un anume rol, unii dintre cei mai buni actori fie ca au cate un accident, fie ca se imbolnavesc subit, pentru a nu mai participa. Isi sapa groapa unul altuia. Nu vreau sa cred asta dar la urma urmei nu ar fi de mirare tinand seama de faptul ca e atat lupa pentru suprematie la centru.

Nu am vrut sa raman in mediul asta pentru ca mi se pare imposibil sa imi incalc principiile si sa devin un alt om de rand avid dupa succes.

Nici macar nu stiu la urma urmei ce mai vor si actorii astia. Fie ca vor faima, fie ca vor bani, fie ca vor doar distractie, cert e ca mediul in care ei se invart e tot mai impanzit de rautate si de invidie, de infamie si de minciuni.

Am avut sansa sa cresc printre actori, daca pot zice asta insa nici unul nu mi-a castigat atat de mult respectul. Am avut sansa sa stau cu cativa de vorba, dar nici unul nu m-a impresionat atat de mult. Am avut sansa sa invat de la ei, bine ca nu am facut-o. Cred ca la urma urmei cu totii cuntem facuti intr-adevar pentru o anume meserie. Asa cum eu nu sunt facuta pentru actorie, pentru ca nu imi place sa plec capul sau sa fiu falsa, asa nici altii nu sunt facuti pentru munca de jos, pentru ca au prea multe pile si relatii ca sa munceasca intr-adevar.

Din cate am inteles in Cluj este cea mai buna scoala de actorie. In Bucuresti ar fi nivelul doi, adica ceva mai putin bun. Diferenta dintre cele doua este ca la Cluj chiar se fac actori buni, cu stima, de succes, iar la Bucuresti se fac actori pe banda rulanta, de filme si de relcame proaste. Am avut ghinionul sa optez pentru cea de-a doua varianta, motiv pentru care m-am si retras.

La urma urmei avem o singura viata si ea trebuie traita cat mai frumos.

 

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *