Greselile de mai tarziu

Fumez de aproape 8 ani. Adica am inceput sa fumez la maturitate, nu asa cum se intampla cu majoritatea fumatorilor, care incep devreme, din liceu sau scoala generala. Nu m-am ascuns niciodata in toaletele scolilor, ca sa trag un fum, si nici am simtit vreodata nevoia sa incerc o tigara, sa vad cum e, desi in anturajul meu majoritatea oamenilor fumau, pana la varsta de 21 de ani.

Nu stiu cum s-a intamplat, stiu doar ca, uitandu-ma acum in urma, “genele de fumator” le aveam de mica. Desi,  parintii mei nu fumeaza niciunul, aveam de mica o mare atractie pentru fumatori, dar mai ales pentru fumatoare. Tin minte si acum cand i-am zis mamei mele, pe cand aveam doar 5 ani, ca mi se pare foarte frumoasa X, o matusa de-a mea, cand fumeaza. Iar mama m-a intrebat atunci daca eu cred ca o sa fumez cand o sa fiu mare si i-am zis un DA clar si raspicat, pe care mama evident ca nu l-a crezut atunci. Apoi, marindu-ma, am avut multe ocazii in care putea incerca sa fumez, dar am spus “pas” de fiecare data; pesemne ca personalitatea puternica, ce se contureaza inca din primii ani ai vietii, nu se duce odata cu varsta, dimpotriva. Voiam sa o fac, dar cand voiam eu si cum voiam eu. Nu voiam sa fie nimeni responsabil de initierea mea in ale fumatului, in afara de mine. Evident ca nu gandeam  toate astea, dar asta cred ca ar fi o explicatie plauzibila pentru felul in care am inceput eu sa fumez. Eram proaspat angajata la primul meu loc de munca si cum ma adaptez destul de greu noilor situatii, dar sunt extrem de perfectionista, va dati seama cat stres era pe capul meu. Ma simteam epuizata, neiteleasa, nedreptatita intr-o frumoasa seara de vineri, cand imi indreptam agale pasii spre casa, dupa o saptamana istovitoare de munca. Stiam ca nu am nimic de mancare in casa, asa ca am intrat la un magazin, dar in loc sa imi iau de mancare, mi-am luat un pachet de tigari, din acelea slim, ca sa fiu totusi eleganta. Am ajuns acasa si mi-am aprins una. Nu am tusit, dar dupa doua fumuri am ametit de credeam ca o sa lesin. Desi, nu imi placea senzatia, nu m-am oprit si am continuat sa fumez, crezand ca eu controlez tigarile, nu ele pe mine si ca daca vreau, ma pot lasa oricand.

De atunci au trecut multi ani si mi-am admis dependenta. Nu fumez mult, sunt mai mult un fumator social, dar chiar si asa as vrea sa ma trezesc intr-o zi si sa nu mai simt nevoia sa fumez o tigara la cafea. Nu stiu cand se va intampla, dar poate, asa cum m-am apucat, dintr-o data, asa ma voi si lasa.

 

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *