O boala ciudata, cu manifestari atipice: sindromul Tourette

In literatura medicala de specialitate au aparut de-a lungul timpului o multime de tipuri de sindrom asociate unor afectiuni si manifestari cu diverse. Poate cel mai ciudat si mai comun sindrom descris de literatura de specialitate este sindromul Tourette. Prima data cand lumea medicala a aflat despre el era 1825, a fost intalnit la marchiza de Dampierre. Manifestarile nu erau asa de puternice, dar se putea observa o vorbire necontrolata si ticuri motorii cu o severitate destul de mare.

Mai grav este ca sindromul descris mai tarziu de Gilles de Tourette, care i-a dat si numele, aparea in copilarie si se pastra si in viata de adult. De abia prin 1980 medicii au conchis ca e vorba de afectiune genetica si biologica si ca implica niste comportamente tipice, intalnite la toate cazurile studiate. Recunoasterea sindromului Tourette este destul de simpla acum, avem ticuri de tot felul, gesturi si chiar sunete care sunt repetate la nesfarsit. De la clipit la datul ochilor peste cap, ridicarea din umeri, spasme, scosul limbii frecvent, fara motiv, la silabisire, toate fac parte din arsenalul de manifestari intalnite la sindromul Tourette. Ticurile se manifesta pana la 21 de ani, incepand cu doi ani, sunt moderate, la sapte ani deja e un punct maxim al manifestarilor. Inainte de aparitia ticurilor pacientul care are sindromul are un fel de neliniste psihomotorie care dispare dupa ce ticul se manifesta. Pubertatea inseamna si cresterea severitatii fiecarui tic, ticurile de la nivelul capului, din zona gatului sunt cele mai frecvente chiar si in viata de adult. Concentrarea asupra unui lucru duce imediat la scaderea ticurilor, insa ticurile cresc in intensitate dupa ce apare o perioada stresanta urmata de una de relaxare.

Motivele pentru care apare in prima faza sindromul tin de un dezechilibru in transportul corectal dopaminei catre creier, de genetica, apar niste gene cu probleme. Tratamentul este relativ simplu, se axeaza pe substante care pot sa scada dopamina din creier, poate interveni si psihologul pentru a ajuta copilul sau adultul sa scape de stres, care accentueaza manifestarile si sa se controleze mai bine in perioadele de varf ale manifestarilor.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *